Si totul in sufletul meu capata simplitate, aveam genul acela de dorinta, de'a nu'mi dori nimic. Totul era clar, cu fiecare respiratie ma simteam mai aproape de scopul meu, acela de a fi fericita.
Nu aveam de ce sa zic lucruri pe care deja le stiam, simteam ca pot bine-dispune pe oricine.
Eram in drum spre casa, un drum simplu, de scurta durata, in timp ce incercam sa'mi incalzesc mainile inghetate, intrasem intr'un fel de transa, priveam spre fereastra ( eram intr'un maxi-taxi, cu aproximativ 16 locuri, spun aproximativ, pentru ca rareori gasesti un loc liber, azi a fost una din acele zile norocoase), Nu'mi aduc aminte muzica, stiu ca era perfecta in fundal, priveam miscarea lenta a peisajului, acelasi si totusi atat de diferit de fiecare data, era un peisaj de nonculori, doar alb si negru, cerul era gri, totul parea atat de pustiu, de linistit, fara viata, uitasem ca ma aflu intr'un mijloc de transport in comun, ca in jurul meu sunt zeci de fiinte care respira, vorbesc, privesc, ma simteam singura, pluteam in jurul peisajului, era frumos.
Deodata, privirea mea a fost distrasa de catre un stol de pasari, cred ca erau ciori, erau uimitor de organizate, intr'un triunghi perfect sau un varf de sageata, una dintre ele era mai in fata, cred ca ea era cea care le coordona pe restul. Imi aduc aminte ca se miscau in sincron, atat de lin era zborul lor, atat de calm, de liber, nu pareau sa simta ceva, doar o miscare infinita fara scop, pareau fericite.
Peisajul isi schimba forma, liniile, se departa iar se apropia, insa pasarile continuau sa zboare, fara sa vreau, am ajuns partasa la jocul lor, imi imaginam ca sunt printre ele, ca si eu sunt fericita, ca am aripi si pot zbura si ca vorbim prin tacere, le simteam aproape, eram intr'o aventura fara sa ne pese de nimeni si de nimic, eram pasari ce infruntam frigul, foamea, setea si vantul sfasietor de rece, insa ceea ce se vedea era doar un simplu zbor, o liniste si o pace cutremurator de sincera, poate asa si trebuie sa fie, desi in sufletul nostru toate sentimentele sunt in dezordine, trebuie sa le adunam si sa le punem la locul lor, inspirandu'le celorlalti armonie si impacare de sine. M'am simtit duioasa, emotionata privind acele pasari inca o data. Am inchis pentru o clipa ochii, in momentul urmator, minunatele creaturi zburatoare disparusera, incercam sa ascund acest moment de pierdere in cer...
Imi simteam mainile fierbinti, "calatoria" mea avea sa ia sfarsit, am parasit starea de reverie, eram impacata, eram pregatita sa infrunt din nou realitatea, aceste cateva minute de visare mi'au dat puterea sa mai rezist inca o zi in cautarea spre fericire...
Nu aveam de ce sa zic lucruri pe care deja le stiam, simteam ca pot bine-dispune pe oricine.
Eram in drum spre casa, un drum simplu, de scurta durata, in timp ce incercam sa'mi incalzesc mainile inghetate, intrasem intr'un fel de transa, priveam spre fereastra ( eram intr'un maxi-taxi, cu aproximativ 16 locuri, spun aproximativ, pentru ca rareori gasesti un loc liber, azi a fost una din acele zile norocoase), Nu'mi aduc aminte muzica, stiu ca era perfecta in fundal, priveam miscarea lenta a peisajului, acelasi si totusi atat de diferit de fiecare data, era un peisaj de nonculori, doar alb si negru, cerul era gri, totul parea atat de pustiu, de linistit, fara viata, uitasem ca ma aflu intr'un mijloc de transport in comun, ca in jurul meu sunt zeci de fiinte care respira, vorbesc, privesc, ma simteam singura, pluteam in jurul peisajului, era frumos.
Deodata, privirea mea a fost distrasa de catre un stol de pasari, cred ca erau ciori, erau uimitor de organizate, intr'un triunghi perfect sau un varf de sageata, una dintre ele era mai in fata, cred ca ea era cea care le coordona pe restul. Imi aduc aminte ca se miscau in sincron, atat de lin era zborul lor, atat de calm, de liber, nu pareau sa simta ceva, doar o miscare infinita fara scop, pareau fericite.
Peisajul isi schimba forma, liniile, se departa iar se apropia, insa pasarile continuau sa zboare, fara sa vreau, am ajuns partasa la jocul lor, imi imaginam ca sunt printre ele, ca si eu sunt fericita, ca am aripi si pot zbura si ca vorbim prin tacere, le simteam aproape, eram intr'o aventura fara sa ne pese de nimeni si de nimic, eram pasari ce infruntam frigul, foamea, setea si vantul sfasietor de rece, insa ceea ce se vedea era doar un simplu zbor, o liniste si o pace cutremurator de sincera, poate asa si trebuie sa fie, desi in sufletul nostru toate sentimentele sunt in dezordine, trebuie sa le adunam si sa le punem la locul lor, inspirandu'le celorlalti armonie si impacare de sine. M'am simtit duioasa, emotionata privind acele pasari inca o data. Am inchis pentru o clipa ochii, in momentul urmator, minunatele creaturi zburatoare disparusera, incercam sa ascund acest moment de pierdere in cer...
Imi simteam mainile fierbinti, "calatoria" mea avea sa ia sfarsit, am parasit starea de reverie, eram impacata, eram pregatita sa infrunt din nou realitatea, aceste cateva minute de visare mi'au dat puterea sa mai rezist inca o zi in cautarea spre fericire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu